Meandrele (și mendrele) tranziției


1275479225MineriadaDepartamentul de Stat al SUA, 1990: „acţiunile autorizate de preşedintele Iliescu şi guvernul său au lovit în inima democraţiei române”.

Ion Iliescu, 2015, după redeschiderea dosarelor mineriadelor: „Am fost contemporan cu evenimentele, asta-i altceva”.

În altă ordine de idei, redeschiderea dosarelor mineriadelor, evenimente care marchează ziua zero a regimului mafiot cripto-comunist în care trăim și acum, moșit de Iliescu și banda lui de „cadre” din eșaloanele doi ale nomenclaturii și Securității, vine tardiv și doar ca efect al deciziei CEDO din 17 Septembrie 2014. Mă aștept ca, atâta timp cât Ponta, nepotul politic al lui Iliescu și șleahta actuală de descendenți ai foștilor nomenclaturiști sunt la putere, în vreme ce „luatul țării înapoi” a echivalat cu ocuparea taburetelor de la Cotroceni de către un Constantinescu mai mic și mai blajin (în cel mai bun caz), dosarele acestea redeschise să nu fie decât o regie ieftină menită să „repare” situații punctuale și să despăgubeacă ceva victime, de ochii lumii.

Cei 25 de ani pierduți în meandrele (și mendrele) tranziției nu mai pot fi aduși înapoi, dar măcar principalii vinovați pentru ce s-a întâmplat atunci ar putea fi în sfârșit responzabilizați, iar cei ce n-au înțeles încă, să priceapă că politica jumătăților de măsură și a relativizărilor contextuale nu poate aduce decât mizerie mascată.

Când vom vedea redeschise dosarele Revoluției, când vom vedea un „proces al comunismului” românesc veridic, nu o scriere blajină cu pete consistente de omisiuni și tușe groase de rescriere a istoriei, când vom vedea deconspirate dosare ca „Dunărea”, pentru a înțelege și noi exact cum s-a format „capitalul” autohton din jaf public și cine sunt vechii și noii vechili politici și sforari acoperiți, când vor fi plecat capul toți cei care au contribuit la perpetuarea minciunilor și la mușamalizarea ticăloșiilor, înainte și după 89 (fie că sunt ei mari formatori de opinie în presă, oameni politici ce se reinventează din mers ori moștenitorii genei lor mutante, magistrați care și-au exersat știința în ale justiției pe vremea răposatului, sau simpli muritori care mai deschid ocazional gura dinspre „societatea civilă”, cea cu agendă strictă făcută pe cine știe unde și ștate de plată pe la diverse „fundații”), atunci da, poate că vom avea o șansă la o viață normală. Dacă nu cumva între timp va veni peste noi pecinginea progresismului european, ce începe deja să frizeze absurdul.

Până atunci, cancerul mistificării va continua să roadă oasele nației, iar dubla măsură eșafodajul societății. Dacă principii nu, atunci…nu! Noi nici n-am început să le definim. Bâjbâim ca orbeții identificând numărul de dosare cu succesul democrației, confundând trecutul cu viitorul și punându-ne speranțele în eternii oameni de paie ai unei interminabile tranziții, băltind în zeama pestilențială a „răului cel mai mic”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *