Scandalul certificatelor verzi, plata pentru lipsa de viziune


Departe de mine intenția unei analize stufoase, plină de numere de legi și date. Vreau doar să vă spun pe scurt povestea energiei regenerabile în România, prin ochii cuiva care lucrează în domeniu de pe vremea când la noi nici nu se pomenea de așa ceva.

ENERGIE_e02Ce scriu aici nu este o apologie a “regenerabilelor”, întrucât  sunt convins că soluția pentru sectorul energetic pe termen mediu și lung nu înseamnă a alege între una sau alta dintre variante, ci încercarea de a le armoniza, cu un ochi deschis spre pe provocările de peste 50 de ani. Și aici venim la buba cea mare: lipsa de viziune strategică, bâjbăiala amatoristă a tuturor guvernelor de după 1989.

Mafie și incompetență

În buna tradiție românească, mai toate deciziile luate în sectorul energetic în ultimii 24 de ani au fost limitate la vreo două categorii. Stilul mafiot este exemplificat de cazul Rompetrol, de afacerea Sterling, de căpușarea sectorului termo-electric, iar mai nou de insolvențele de la Hidroelectrica și foarte posibil, în curând, Nuclear-electrica. Asta dat fiind faptul că uzina de apă grea din Mehedinți este chiar în acest moment „ușurată de căpușe” pe modelul Hidroelectrica, adică de căpușele “celorlalți”. Va urma probabil o nouă insolvență, care va antrena probleme majore și pentru centrala nucleară de la Cernavodă. În fine, toate sectoarele generatoare de energie fosilă sunt dintotdeauna vaci bune de muls pentru clientela politică (băieții deștepți), fie prin căpușare fie prin jaf ca la drumul mare.  Să nu uităm nici de privatizările cu cântec ale rețelelor de distribuție și de practicile nu tocmai ortodoxe ale actualilor proprietari (dar despre asta într-un alt episod).

Al doilea mod prin care România a ajuns să fie un haos din punct de vedere al sectorului energetic este sfânta și bleaga incompetență. N-am să zăbovesc deloc asupra contrastului izbitor de suprapuneri de autoritate, bâlbe și contraziceri dintre OPCOM, ANRE și Ministerul Economiei. Le vedem acum când nimeni nu poate să priceapă ceva din certurile televizate. Dacă mai adaugi și prostiile inserate prin legi ori întârzierile în adoptarea acestora în Parlament, ori felul în care ordonanțele de urgență vin și încalecă acele legi,  ai în față imaginea edificatoare a unui sistem intrat în descompunere.  Multele instituții de reglementare de la diverse paliere se agită laolaltă precum niște zburătoare decapitate, se ciocnesc inevitabil, sar fulgi, pene, sânge. Un spectacol dezolant. De ce? Păi e simplu, fiindcă nu au cap!

Lipsa de viziune strategică, pe scurt, prostie

Aici ajungem la esența problemei, lipsa de viziune. Ce se întâmplă acum cu scandalul certificatelor verzi nu este decât expresia unui lung șir de decizii la întâmplare, în absența unei viziuni strategice asupra viitorului energetic și despre cum va face România față unui viitor în care energia tinde să fie din ce în ce mai scumpă.

Motivele sunt multe și nu țin doar de “epuizarea resurselor”. Vor veni foarte mulți să argumenteze că epuizarea aceasta este doar o balivernă stângistă (deci ecologistă) și parțial au dreptate, pentru că așa este folosită. În fapt nu despre epuizarea resurselor fosile este vorba (pe termen mediu, 50 de ani, să spunem) ci despre creșterea graduală a accesibilității lor, fapt care duce la creșterea globală a prețului. Nu este vorba nici doar despre piața emisiilor de dioxid de carbon, generată de protocolul de la Kyoto, pe care s-au grăbit să-l încalce fix Statele Unite și China, dacă ar fi să luăm doar primii doi mari poluatori globali. Că tot veni vorba, haideți să demitizăm expresia “încălzire globală”. Nu este decât o confuzie voită cu termenul corect: “dezechilibre climatice”. Și despre asta tot cu altă ocazie! Mai vin la rând felul în care creștem ca civilizație, câți suntem la n umăr, ce fel de modele acceptăm (consumiste, minimaliste, model tehnologic, model tradiționalist), există sau nu piață liberă sau aceasta este doar mimată, o multitudine de factori care cer o rezolvare matematică.

Zeci de parametri intră în papornița asta complicată numită energie, pe termen lung. De aceea, pentru a nu alerga noi, ca țară, precum un cuc năuc din cracă în cracă, ne trebuie o strategie. O parte care să includă viziunea pe termen mediu (30 de ani) și una care să încerce să nu încurce lucrurile pe termen lung, până la orizontul unde noi tehnologii ne vor scoate din acest cerc vicios al îmbinării dintre dezvoltare și utilizarea resurselor.

Dacă ne vom uita la ce e scris în actuala strategie de dezvoltare durabilă a României, ne va cuprinde subit sentimentul inutilității, un gust de rumeguș ne va inunda lectura și ne vom trezi încercând să punem cap la cap numere de legi, ordonanțe, hotărâri, notificări, în speranța că se vor potrivi cumva măcar cu platitudinile descrise în respectiva “strategie”. Exercițiu inutil, pentru că nimic din piața reală nu confirmă cuvintele acelea, înșirate probabil de gânditori luminați, dar vai, neadecvați timpului lor. Și știți de ce? Tocmai pentru că această fițuică se oprește la orizontul anului 2030 (fără măcar a-l explica). Chiar așa se numește: Orizonturi 2013-2020-2030 (elaborată în 2008).

Stat incompetent duce la Stat șmenar

Să “spicuim”: „în ceea ce priveşte sursele regenerabile de energie, conform pachetului legislativ prezentat de Comisia Europeană la 23 ianuarie 2008,România are obligația să elaboreze şi să prezinte Comisiei Europene un Plan Național de Acțiune cu precizarea obiectivelor privind ponderea consumului de energie din surse regenerabile în domeniile transporturilor, electricității, încălzirii şi răcirii, precum şi a măsurilor care urmează să fie adoptate în vederea atingerii acestor obiective, până la 31 martie 2010. În condițiile în care obiectivul țintă pe ansamblul Uniunii Europene este ca 20% din totalul consumului de energie să provină din surse regenerabile în anul 2020, noile obiective pentru România în perioada 2012-2020 se vor conforma țintelor asumate în procesul de distribuire a responsabilităților statelor membre UE. La nivelul anului 2010, ponderea resurselor regenerabile va reprezenta în România circa 11% din consumul total de resurse primare de energie, urmând să ajungă la 11,2% în 2015. ” Pare similar cu realitatea curentă? Aparent și doar în teorie!

Planul acela de măsuri pomenit acolo s-a lungit până pe la începutul lui 2012, timp în care potențialii investitori în sectorul energiei regenerabile au așteptat cu ochii lărgiți și mațele ghiorțăind de foamea unei legislații armonizate, ca lingurarii lui Creangă. România este singura țară din  Europa care nu a avut reglementată piața regenerabilelor timp de cel puțin doi ani, la modul în care regulile impuse de regulator să fie clare și oamenii să-și poată face calcule de afaceri. România a pierdut în acea perioadă fonduri europene de sute de milioane de euro (optimist) din această cauză, pentru că nimeni nu poate face un plan de afaceri bazat pe supoziții (rectae schema de finanțare pentru regenerabile). Sute, dacă nu mii, de proiecte rentabile au fost aruncate la coș sau blocate chiar după ce au fost acceptate la finanțare din fonduri europene, lăsând găuri adânci în buzunarele dezvoltatorilor și ale investitorilor. Pe bună dreptate, erau doar niște calcule bazate pe bunul simț al consultanților de afaceri, dar ne-susținute de o legislație adecvată, care întârzia nepermis.

În tot acest timp, diverși miniștri explicau ce și cum cu potențialul. Vosganian ne explica despre nu știu câte reactoare nucleare în Dobrogea. Foarte bine! Dar când s-au dat licențele de investiție în eoliene, nu a fost nimeni să observe că nu există rețea să preia 4000 MWh instalați, cât însumau cererile de licențe. Nu a fost nimeni la finanțe să observe că se apropie un vârf de plată pentru România în 2014 și schema nu e sustenabilă, nici Boc, nici „scurtul” Ungureanu, nici m[car cel mai bun Prim-Ministru posibil, domnul Băsescu.  Nu l-am auzit pe Ponta venind în Parlament să spună că are de gând să fie Prim-Sinistru și să explice de ce nu e bună reglementarea pe care toți au votat-o veseli. Nu! Au mers toți cu inconștiență înainte, mândri de importanta deciziilor lor, au alergat apoi bezmetici după chișca armonizării prostiilor pe care le deciseseră, și-au aruncat pisica nu numai în grădina celuilalt, dar și-au dat și în cap cu ea, cu mâna liberă ținându-se de nas, să nu le pută guvernarea anterioară! Asta începând chiar cu opaca și deșănțata guvernare a lui Tăriceanu „liberalul”, ajuns acum din nefericire al doilea om în Stat, în țara pe care a împins-o în prăpastie prin politici aberante de cheltuire a banului public. Toate acestea susținut fiind timp de aproape doi ani de PSD, cel care acum l-a reciclat ca să se ducă mai departe măreața lucrare a USL (care se rezumă de fapt la “jos Băsescu”.

Când în final a apărut legea regenerabilelor, după 2 ani de întârziere cel puțin, lălăită extrem pe timpul lui Boc, cel care se laudă că a stopat dezastrul economic (cu parțială corectitudine, aș spune), dar nu a făcut nimic pentru a relansa șansele de reluare a creșterii economice, investitorii au răsuflat ușurați. Riscaseră să construiască și părea că va fi în regulă, doar primiseră asigurări de peste tot, inclusiv EU. Dar a apărut  Ponta ca Prim-Ministru și în doar două luni a ras toată structura, prin mult hulita ordonanță pe care acum nu știe cum să o ascundă ori justifice legal, de furia îndreptățită a investitorilor, care își văd ruinate planurile făcute chiar pe promisiunile anterioare, ale unui Stat al cărui cuvânt valorează fix cât o ceapă degerată.

Ping-pong cu pisica moartă

Mai puneți la socoteală, deasupra acestui trist adevăr, că între timp chiar Germania, motorul falimentarei deja Europe “unite”, s-a sucit, pentru că acum  oameni din anturajul Cancelarului doresc musai mai multă energie nucleară decât energie regenerabilă. Nu și-a pus nimeni problema că răspunsul corect este întotdeauna o combinație adecvată de soluții, nu o mișcare browniană. Mingile de ping-pong nu creează direcții de progres. E drept că pot fi amuzante, cu condiția să nu te simți chiar tu una dintre ele.

Certurile TV pe tema energiei nici măcar nu trebuie demontate în detaliu. Sunt expresia pisicii moarte de mult, transformată în minge de ping-pong. La fiecare tur, din ce în ce mai  multe esențe urât mirositoare se răspândesc în aer. Este aerul pe care noi suntem obligați să îl respirăm zi de zi.

Strategie de dezvoltare durabilă, în România? Glumiți! Data viitoare vom analiza și care e realitatea în ce privește această „subvenție”, așa cum este văzută problema certificatelor verzi, uitând de masivele subvenții ascunse primite de industria energiei fosile, și de unde vine în mod real creșterea prețului la energie. Deocamdată avem o clasă politică incapabilă să calculeze distanța până la prima reglementare care o va infirma pe cea curentă, deși aceasta se măsoară în zile sau luni! Investitor privat, bine ai venit în țara care în loc să fie “a tuturor posibilitățiilor” este doar cea unde “totul este posibil”!

Preluare din ziare.com

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *