Libertate te iubim, ori invingem ori murim


2086000_origAsa deci! Oprea (si nimeni altcineva prins cu mata lipsei de caracter in sac) nu demisioneaza in Romania democratica, nici pentru politistul mort, nici pentru tinerii care si-au gasit sfarsitul acolo unde cei ramasi au spus ca au vazut Iadul pe pamant.

Se inghesuie, precum o gospodina framantata de lipsuri in fata „Alimentarei” comuniste, la microfonul antifonat cu burete ignifugat al presei abulice, avida de declaratii ale celor ce n-ar putea sa gestioneze nici sofatul de unul singur prin Bucuresti, d-apai o tara!

Da din coatele lui de ditamai generalul in coastele doctorilor, sa ne spuna el primul ce si cum, sa nu cumva sa aflam adevarul, bolboroseste cu falcile inclestate de gravitatea proprie si clipeste haotic, doar-doar va iesi cu basma curata din acest cosmar. Al lui, ca pierde moliciunea de sub dos, al nostru de atata oripilare, neputinta si revolta!

Ponta e pur ca un ghiocel imaculat, sub maldarul de acuze penale ce incep sa se prafuiasca si sa aiba soarta celor ce au putrezit deja de mucegai prin sertarele ORDA. Tace in alb si in rozul de sub barbie.

Dupa ce ani de zile, sub obladuirea „celui mai curat Guvern”, asistam siderati la dezastre dupa dezastre, dinspre Parlament se aude zgomot molcom frecventa 45 Hz. Torc cotarlele FSN-iste cu burta ghiftuita de soarecii si broastele compromisurilor nesfarsite, torc si urzesc aliante contra naturii, ca asa stiu, ca asa ii lasam.

Piedone se face mic precum Lolek si Bolek doi in unul, oferta de toamna. Mic si multumit de avizul ilegal eliberat de primaria unde si-a inceput cariera pe cai mari de inspector, mic si impacat-nevinovat, mic si atat.

Iohannis stie ca nu s-a respectat legea. Atat! Bine macar ca stie. Mai departe scrie-n carte, cititi si singuri, daca se poate printre randurile pe care scriitorul de discurs s-a sfiit din moderatie sa i le puna pe prompter! Poate daca oamenii s-ar mai linisti, o fereastra optima pentru un nou concediu s-ar ivi…

Arafat, vorba din popor, se ocupa sa-si laude ciocanul, cel mai bun din singurul (varianta nerevizuită de redacție, n.a.), ca sa ne confere noua, cei cu ochii umflati de nesomn si neverosimil, o stare de bine si solidaritate, de liniste si siguranta, de incredere neconditionata in sistemul impecabil mobilizat. Sirene trec linistite in fundal, descrescendo… Bip!

In ast timp, istorisirea asistentei Violeta Maria Naca, venita cu a doua ambulanta la locul ororii de la „Colectiv”, (daca punem cap la cap filmarile, cam cu douazeci de minute mai tarziu fata de varianta oficiala), ne arata cum plangea la dispecerat sa trimita mai mult de doua ambulante, ca e carnagiu. Odata ajuns sa fie citit la ora de maxima audienta la televiziuni, textul acela, vazut initial de o mana de prieteni, face ceva ce n-a mai facut nimic altceva de la Revolutie si Mineriade incoace: urca un nod sufocant in gat si face sa planga simultan milioane de oameni. Sa scrasneasca din dinti cu sentimentul unei nevoi imperioase de a musca din asfaltul de la Pionierul, sa se ciupeasca pana la sange, doar-doar viseaza, poate totusi nu e adevarat, poate…

Si totusi niciodata niciunul dintre cei ce pastoresc fraiele sistemului (cei din fata) nu e in stare sa priceapa ca astfel de evenimente sunt acele repere din istoria noastra moderna cand tacerea sau incercarea de a mentine cu orice pret sistemul pe linia de plutire se traduc in alte zeci de ani dedegradare a naturii umane si a fibrei acestei natii! Singurul raspuns acceptabil din partea lor in cazuri de neacceptat este perplexitatea, tradusa prin demisie. E tot ce pot face pentru a nu se transforma efectiv in niste monstri.

Da, stim, democratia, da, stim, securitatea, da, stim, ce punem in loc, da, stim, stabilitatea, linistea, respectarea regulilor, pansamentele micronice, dezinfectiile microscopice. Acarul Paun asteapta cumintel Ignatul ritualic. Va fi o parlire pe cinste! Cum stati cu oglinzile acasa, domnilor Oprea, Ponta, Piedone si toti subalternii vostri directi si indirecti cu certa implicare in radacinile responsabilitatii incendiului? Sunt limpezi cristalele argintate cumparate din leafa de la buget, domnilor sectoristi, sefi de sectie de politie locala, inspectori ISU, PSI, ANAF (sa nu-mi spuneti ca n-ati gasit drumul pana in Tabacari, ca nu cred)?

Acestia toti din organigramele pe sute de pagini ale sistemului sunt cei ce le-au permis patronilor de la Colectiv sa functioneze „cu toate avizele la zi”. N-aveau personal? O mica scapare. Instalasera niste canistre catifelate cu Zyklon pe pereti si tavan? A trecut neobservat, o nimica toata!

Dosarele Revolutiei sunt clasate, Europa ne baga pe gat dictate, de incuiati estici ce suntem, Schengen a disparut, Securitatea si-a aranjat cum nu se poate mai bine nepotii pana la a saptea spita, Basarabia a ramas atarnata, averea romanilor e la acelasi nivel din 2001, ne conduc plagiatori pe post de premieri si ministri, mafioti zisi parlamentari, legume zise presedinti, baroni locali cu cefe groase si sorici de dinozaur, ne rafuim intre noi pe subiecte de doi lei, murim cu zile prin spitale si cluburi rock, ne deformam copiii prin scoli strambe, batranii ne mor uitati cu pensii de mizerie, morala e la pamant, prosperitatea o naluca fumurie, Justitia s-a transformat in justitiarism, dreptatea e naclaita in lacrimi mocirloase, buluciri ideologice ilogice si gesturi sporadice de generozitate televizata.

Dar avem taxe de ne cocoseaza, t-spe servicii secrete sa ne apere de noi insine, 600 de parlamentari sforaitori, mii de regii autonome si agentii de stat care taie frunza la caini, zeci de mii de institutii publice locale cu rol de verificare, prevenire, control si pedepsire, zeci de televiziuni platite de partide, sute de ziare platite de oameni din servicii si magnati abonati la banul public, economie subterana de cinci ori mai mare decat cea reala, gropi spre subteran cat toata tara, pe drumurile inexistente, usi de iesire din subterane cat un timbru cu fata lui Ilici, statistici umflate cu pompa in anii electorali, ani electorali in fiecare an, doua masini in garaj, cinci telefoane in buzunar, o plasma pe dormitor de 20 de metri patrati si cate un concediu feeric la „all inclusive”, unde ne putem ghiftui dupa plac, sa simtim ce-nseamna luxul, nu alta!

Am „invatat” aproape la nivel de gena cate ceva: sa uitam mult, sa votam mereu raul, fie si cel mai mic, sa ne tinem gura inchisa din varii motive ce odata erau doar discutii pro si contra, sa fim suparati pe cei care „nu fac”, sa nu facem prea mult pentru ca nu merita.

Ne trezim dimineata cu sentimentul inceputului unei carti de Kafka, injuram in liniste, zambim zgomotos si de forma, ridicam din umeri si mergem mai departe.

In fundal, batracienii tranzitiei acesteia interminabile de la un totalitarism la altul se agata de scaune, se bat cu ele, ranjesc la televizor, mint, fura, mituiesc, mistifica, isi framanta cusmele in fata papusarilor din umbra, papusarii continua sa papuseasca, romanii continua sa deromaneasca, obrazul gros continua sa se ingroase, praful si cenusa continua sa se cearna peste oameni, visuri, memorii si idealuri.

Romania ramane la interfata gri intre doua, chiar trei placi tectonice geostrategice, saracim pe masura ce ne creste bugetul, suntem din ce in ce mai incorsetati pe masura ce ni se construieste o libertate de fatada, incepem sa ne multumim cu surogate de explicatii, preferabile chipurile lipsei oricaror explicatii, ne plac retelele de socializare, unde le aratam noi lor (bine ca ne plac!), ne aromatizam cu muzica simfonica si manele, e bine, ne felicitam pentru succesul unui nou gratar sfaraind de mici, citim tabloide, discutam tabloide, ne indignam grosier pentru promiscuitatea lor.

Ne calmam brusc, dormim cu tara luata inapoi sub perna mare cat o zi de post, pe care ocazional o folosim drept arma de pus la punct pe oricine nu e de acord cu noi.

Ce sa-i raspunzi „crestinului” Pavelescu, cel care crede ca rockul e un mod de viata al unei „tinerimi romane promiscue”, odata prins la furat de voturi din traista lui Capsali? Nu poti decat sa-i oferi cu dedicatie, in rama aurie pliabila la dimensiunea stampilei din buzunar, un citat al unui clasic in viata: „Am gasit la Peneteu droguri, armament, munitie, masina de scris automata, tiparit bani la PNL”.

Ce sa le spui celor care au un cui pe BOR, ca n-au fost popi la marsul tacerii, desi s-au citit in toata bisericile din tara slujbele cele grele rugile cele ce nu sunt rostite oricand, cele scoase din hrisoave de toti ai nostri fosti doar la vreme de restriste si de mare cumpana, iar parohiile au fost pastorite sa caute local si sa-i ajute pe cei in nevoie. Le spui ce se spune ca ar fi spus Antonescu, atunci cand cativa legionari au cerut funeralii pe afet de tun pentru un preot: „Cine dracu’ a vazut popa pe afet de tun? Aprob, ca sa se vada!”.

Caci asta-i pana la urma credinta, pentru cei ce cred, reduta din noi, nu cea a ecuatiilor demonstrabile mediatic! Si asta-i reduta pentru cei ce nu cred, cea kantiana, a „cerului instelat deasupra si legii morale din noi”!

Cand vom realiza ca acest conflict artificial este doar un instrument de divizare, unul folosit abil de cei ce ar face orice sa tina sistemul pe traiectoria stabilita de ei, indiferent ca asta inseamna ca prin manipulare sa faca oameni intregi la minte sa smulga bucati ideologice unii din altii, uitand ca trupul moralei colective trebuie sa ramana intact, oricum ar alege si ar reusi fiecare sa ajunga la el?

Duminica am vazut la „Marsul tacerii” (#coruptiaucidecolectiv), sau cum si-a mai numit fiecare reduta, Romania profunda, pe care o blamam uneori cu satisfactia docta a unui acces de mediocritate indescifrabila, cea construita pe oasele zdrobite ale atator altor visatori, cea care devine din cand in cand un soi de stanjeneala, de care ne lepadam rusinati.

Acum e de bon-ton fie sa ne ponegrim poetii anacronici, fie sa dam de pamant cu incuierea noastra balcanica, fie sa ne inaltam cu sofisticatie spre zorii frivolitatii ajunsa politica de stat. Picam deseori in capcana de a ne exersa patriotismul cu clabuci la gura, de a ne masura credinta in bucati de moaste pupate sau din contra, sa ne auto-confirmam superioritatea intelectuala blamandu-i pe altii care si-au gasit in asta un refugiu.

Nu ne trece prin minte ca Romania aceea profunda e tot indivizibil al celor doua? Nu pricepem ca nu-i decat un singur popor roman si ca a ne blama reciproc pentru vina de a avea asemenea conducatori bicisnici este pur si simplu un act de canibalism?

Nu, nu voi rosti cuvantul solidaritate. Unirile decretate de sus in jos ma sperie, unanimitatile ma ingrozesc.

Romania, singura care exista, pentru inca foarte putin fara de sfertul de inima ramas dincolo de Prut, sufera de un handicap major! Romanii nu le-au aratat niciodata celor de la putere ca strada poate da jos un Guvern corupt, ca poate rezista la manipularea „linistilor” de tot felul si la tentatia ponegririi celorlalti din aceasi, singura, barca.

Oricat de neoportuni ar fi cei ce vin in locul celor alungati, pe masura ce le-ar intra odata in capul acela de negutatori de voturi ca nicio greseala nu e scuzabila si vor plati cu scaunul, ar fi mult mai atenti la toate matrapazlacurile pe care le fac!

Ar sti ca oricand, la orice ora, pentru orice greseala, pentru orice grandomanie, pentru orice nepasare, pentru orice act de coruptie, pentru orice infirmitate, jocurile lor de culise si majoritatile lor parlamentare de mafioti pot sa zboare fara drept de apel!

Nu vorbesc de o revolutie perpetua. Vorbesc tocmai de a incheia odata pentru totdeauna ce am lasat neterminat in ’89.

Articol publicat inițial pe ziare.com

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *