Independența Scoției, William Wallace sau Anatoli Golitsyn?


Braveheart-Saint-Andrew-mot-us-speedPartea eroică a narațiunii este bine cunoscută. Este evident că scoțienii au în sânge „microbul” acesta numit independență, nu de ieri de azi ci de câteva sute bune de ani. Nici prosperitatea de secole asigurată de Imperiul Britanic, nici schimbarea timpurilor nu le-a alterat înclinația aceasta firească.

Dar mai există o variantă. Aceea ca planul sovietic numit „marea amăgire” să fie real și activ. În planul acela, deconspirat inițial de un defector KGB de rang înalt (catalogat drept conspiraționist), dar și de multe alte voci cu greutate,  Rusia apare ca un partener de încredere, ca un stat democratic aflat într-o relație onestă și extinsă cu o Europă unită. Povestea nu spune câte dungi roșii are acest imperiu euro-asiatic la care visează zi și noapte ideologul naționalist (de extremă stânga) al lui Putin, nici cât de reale sunt planurile de slăbire din interior a Marii Britanii (țară care e văzută ca un obstacol major în calea unei federalizări a continentului european, pe de o parte, dar și ca cel mai important oponent european al politicii rusești).

Acum nu ne rămâne decât să așteptăm să vedem ce se întâmplă azi, iar pentru interpretarea situației putem uza și de alte câteva frânturi de informație.

Mișcările secesioniste sunt de regulă intens susținute de agenți de influență ai Moscovei (pe modelul divide et impera). Europa este deja un spațiu cvasi-socialist și aproape indiferent la ambițiile de sorginte sovietică descrise de „Novorossiya”. Și colac peste pupăză, după ce-și doresc „independența”, ce-și mai doresc susținătorii referendumului scoțian de azi? Ați ghicit: alipirea „mai strânsă” la UE…

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *