Bolşevici mari, bolşevici mici


psihopatCând Stalin şi-a instaurat regimul de teroare în Uniunea Sovietică, bolşevismul nu mai era de mult la vârsta copilăriei. Din ţâncul georgian persiflat de colegi şi mai apoi banditul de prin văile Caucazului, Stalin a ajuns stăpânul vieţilor a sute de milioane de oameni. A jucat popoare pe degete şi dintr-un semn putea trimite (şi a trimis) milioane de oameni la moarte. Fie că i-a înfometat voit, ca pe basarabeni ori ucraineni, fie că i-a strămutat în zone aproape imposibil de locuit, fie în lagăre de exterminare din Siberia, fie prin muncă forţată, fie în faţa plutoanelor de execuţie, marele bolşevic s-a descurcat de minune cu planul său diabolic. Douăzeci de milioane de vieţi frânte de boala unui om ajuns prin forţa lucrurilor zeu omnipotent la nivel continental şi sute de milioane de vieţi petrecute în teroare în fostul bloc comunist, pe care l-a gestionat cu mână de fier. Nici alţi comunişti nu s-au descurcat prea rău. Să-l amintim pe Mao, micuţul admirator al eticii lui Confucius, acelaşi care mai târziu a înroşit fluviile şi râurile (galbene) ale Chinei cu până la patruzeci de milioane de victime ale foametei şi violenţei. Să ne gândim şi la fostul călugăr budist Pol Pot, viitorul prolific criminal a 15 % din populaţia Cambodgiei, specializat în arta uciderii la normă a tot ce era „altfel”. Să nu-l uităm aici nici pe naţional-socialistul Hitler, a cărui sorginte politică este doar o altă faţă a comunismului.
Văzuţi sau nevăzuţi, mai vechi sau mai noi, toţi tiranii au un început „omenesc”, chiar perioade din viaţa lor când compasiunea, etica, morala au fost parte a mentalului lor.
Văzut de sus cazul lor, este limpede ca lumina zilei că toţi aceştia au devenit în cele din urmă nişte psihopaţi. Portretul robot al psihopatului include carisma, narcisismul, cultul propriei personalităţi, egoismul, atracţia spre a utiliza manipularea, dar şi agresivitatea, paranoia, lipsa empatiei sau a sentimentului vinei. Nu în cele din urmă, ingrediente aparte ale psihologiei psihopatului sunt setea de putere, nevoia de a subordona (prin forţă, dacă este nevoie) şi tendinţa de utiliza oamenii ca pe obiecte supuse propriilor interese. Conform statisticilor, cel puţin un procent din persoanele de pe planetă pot fi „diagnosticate” cu aceste simptome care împreună definesc sindromul psihopatului. Nu toate ajung criminali în serie, nici tirani, nici măcar persoane anti-sociale.
Departe de a emite teorii despre psihicul uman, mă întreb totuşi, ce este acel ingredient fabulos care transformă un om obişnuit, cu un caracter mai dificil, să spunem, într-un monstru care poate lăsa urme adânci în istorie? Acest ingredient este accesul la putere. Goana după putere, văzută ca ambiţie lumească ce poate mări şansele de reuşită, sau sorţii favorabili ce dau pe mâna cuiva puterea de a decide pentru ceilalţi, atunci când se împletesc nefericit cu acel tip de personalitate definită ca „psihopat”, aduc pe lume răul ascuns în partea întunecată a fiecăruia dintre noi, îl amplifică şi îl propagă la distanţă cu o putere uimitoare. Aşa ajung oamenii obişnuiţi dictatori. Aşa ajung persoanele obişnuite „zei” malefici, capabili de fapte pe care istoria le clasifică la capitolul “atrocităţi abominabile”.
Dacă acesta ar putea fi tabloul psiho-social al dictatorului, adică un psihopat cu putere, felul în care aceştia ajung efectiv în măsură să-şi exercite lucrarea ţine nu de ei, ci de ceilalţi. Cei care îi ajută să ajungă în vârf, sau cei care închid ochii chiar dacă îşi dau seama de pericolul pe care psihopaţii cu putere îl reprezintă pentru umanitate, sunt partea a doua, indispensabilă în ecuaţia istoriei. Bolşevicii au ridicat la rang de artă modalitatea prin care transferul de putere se înfăptuieşte. Arsenalul lor include manipularea, eliminarea adversarilor ideologici prin linşaj , crima pentru interesul comun definit ad-hoc, iar pentru ca să justifice asemenea fragile considerente au inventat utilizarea cozilor de topor, au uzat de noţiuni abstracte precum “duşman al poporului” şi nu s-au sfiit să redefinească divergenţa de opinii în „trădare” şi cuvântul public în „sabotaj”. Nimic nu-i imposibil de mozolit cu noroiul greu al resentimentului atunci când iniţiativa vine din piepturi asudate de oameni simpli, iar interesul este cel al unui viitor mai bun pentru fiecare dintre aceştia. Eşafodul puterii bolşevice se sprijină pe ignoranţa, setea de sânge şi credulitatea gloatei. Aceea care în numele unor mari idealuri uită că încălcarea principiilor în numele unui viitor utopic este drumul pavat cu bune intenţii care duce spre iadul totalitarismului.
Orbirea de putere
Nimic nu-i mai întristător în tot acest tablou decât etapa transformării unui om într-un psihopat cu putere. Momentul care începe cu orbirea de putere şi se termină cu pierderea sufletului. Acea etapă scurtă din viaţa unui om când are ocazia să experimenteze pe propria persoană dictonul “dă-i omului puterea ca să vezi cine e”. Şi vai, câţi dintre noi, oamenii, picăm acest test! Nu am încredere în liderii care descriu viitorul în culori pastelate în timp ce abuzează de puterea lor. Viitorul liderilor bolşevici este totdeauna luminos, cauza este “balşoi” şi neapărat legată de binele oamenilor, explicaţiile vin de la sine şi orice este justificat în lupta de clasă. Nimic nu mai contează în prezentul sumbru atunci când vorbim de pacea, pâinea, poporul ori ţara de mâine. În goana nebună după viitor cei mai mulţi uită că abuzul, minciuna, manipularea ori păcatul de orice fel, oricât de neînsemnate ar părea pe moment, nu sunt decât viermele ascuns în miezul viitorului clădit pe ele, acel măr sclipitor, dar cu inima otrăvită.
Puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut
Nota bene: aviz membrilor partidelor politice, în special acelora din ţări proaspăt ieşite din negura comunismului. Atenţie la micii bolşevici pe care îi creşteţi şi pe care îi ajutaţi să se transforme. Ei sunt marii bolşevici de mâine, acea specie perenă care poate supravieţui chiar şi în medii ostile, chiar şi în democraţii, chiar şi în capitalism, pândind ocazia propice pentru a vinde un viitor luminos credulelor cozi de topor! Ei pot vorbi în doctrine diferite, pot descrie bine variate posibile momente din viitorul pastelat, vă vor oferi mereu argumente pentru a fi urmaţi în goana lor după putere. Priviţi-i cu atenţie, iar dacă puterea lor se clădeşte pe abuz, amintiţi-vă că nici unul dintre cei amintiţi mai devreme nu a ajuns sus de unul singur!Articol preluat de pe adevarul.ro

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *