Esența pierderii esenței …

Negocierea principiilor în virtutea unei iluzorii evoluții umaniste a stat la baza tuturor revoluțiilor care au ajuns să înlocuiască drepturile tradiționale cu drepturi „moderne”. Evident, ce uităm este că nici o revoluție, nobilă și umanistă și lăcrămoasă și idealistă cum sunt ele, revoluțiile, nu a putut să-și ducă la capăt lucrarea fără un pic de ghilotină.

family

Sfanta-Sofia

România și opțiunea conservatoare

O parte importantă a unei doctrine politice, pe lângă aspectele economice, sociale și de guvernare, include atitudinea față de religie. Că modernismul acesta turbat lucrează cu sau împotriva acestui aspect, că dumneavoastră înșivă considerați că avem sau nu nevoie de credință, sau vedeți un conflict între cunoașterea intuitivă și cea rațională, nu are relevanță în viața cetății decât pentru ceea va urma. Pentru trecut, în cele din urmă, spațiul lărgit a ceea ce numim civilizație iudeo-creștină, fermentul și liantul realității pe care o trăim azi, a fost modelat […]


Doctorii plagiatori sunt doar moțul imposturii academice

Retragerea titlului de doctor nu poate fi ultimul act în cazul constatării unui plagiat. Conducătorul de doctorat, membrii comisiei, cei care au audiat dizertația și au decis acordarea titlului, sunt persoane în egală măsură responsabile pentru eliberarea unei diplome de doctor ilegitime. Cine să fie cel mai îndreptățit să observe un plagiat dacă nu cel/cei care au îndrumat doctorandul și au putut studia lucrarea de doctorat în momentul concepției sale? De aceea, în instituțiile academice respectabile procesul de acceptare a tezei doctorale se numește „defence”, nu „presentation”. Tezele […]

FOTO: www.c3headlines.com/

jcvd-shooting-rainbows-vomit-rainbow-bullets

Ioropa ca un sweitzer

Cam asta se întâmplă când pierzi lupta pe tărâmul principiilor, ajungi să te auto-asediezi și să găsești că rezolvarea adecvată a problemelor generate de concepte greșite stă în aplicarea forței și coerciției. Spirala revoluției marxiste sfârșește invariabil într-o baie de sânge, dar noi refuzăm să învățăm ceva din trecut. Vor veni ani interesanți, în care ne vom scufunda în derive logice, vom vâna inamici exteriori cu prețul propriei libertăți și vom jubila inconștient cu orice nou sechestru instituit pe norma bunului simț, uitând că niciun imperiu nu s-a […]


Statul subteran și incompatibilitatea primară

Primul lucru pe care ar trebui să-l facă Cioloș ca Prim Ministru, cred eu, ar fi să-și pună miniștrii să dea declarații pe propria răspundere că nu sunt în conflict de interese. Caz (ipotetic 😎 ): dacă ești ministru și cadru activ în serviciile secrete (acoperit sau nu), cine este superiorul, ministrul sau șeful din serviciu? Gradul bate funcția sau invers? Cine ia deciziile critice? Evident, după ce colectează cele 22 de declarații pe propria răspundere (din acelea care te incriminează penal în caz de dovedire a contrariului), […]

puppet

stupidity

Marxist, înțeleg, dar de ce și sinucigaș?

Mă înfioară de-a dreptul lipsa de logică și mentalitățile comunitare care sfidează bunul simț. Europa multiculturală și avântat socialistă ar fi în stare să se mute în Africa în virtutea „drepturilor” pe care le auto-inventează pentru diverse categorii sociale, din ce în ce mai variate și largi. Dacă mâine cinci sute de milioane de oameni de pe continentul negru decid că s-au săturat de sărăcie și fug spre nord, Europa cea laxă ar fi în stare să le confere miloasă statutul de cetățeni cu drepturi speciale, că și […]


Colhozul umanitar a dat faliment

După ce Germania a decis să arunce la coș niște proceduri esențiale ale UE, călcând în picioare noțiunea de suveranitate statală, proclamând mort tratatul de la Dublin în plenul Parlamentului European, prin gura doamnei Merkel, după ce spațiul Schengen a fost făcut țăndări de efectul politicilor „omenoase”, așa cum ziceam mai demult, Germania începea acum o lună să se trezească din mahmureală. Nu i-a luat mult să-și revină în simțiri și s-a apucat de dereticat. Ș cum altfel să cureți voma progresistă de pe pereți decât cu racleta? […]

0,,18813449_303,00

mercenary-jobs-wordle

Societatea civilă mercenară

Nodul gordian al politicii cartelizate, monopolizate și murdare este finanțarea obscură a partidelor, cu bani negri proveniți de la buget prin variate tertipuri, combinații și mașinațiuni, realizate în strânsă legătură cu mafia economică, acea parte a mediului privat abonată la contracte cu statul. În marea ei parte, aceasta din urmă este controlată de „sistem” prin intermediul oamenilor vechi și noi din „servicii”, într-o țesătură de relații inter-umane și instituționale greu de demontat, din cauza complexității sale. Aceste manevre de drenare a banului public prin instrumente cvasi-legale se desfășoară […]


Pedofilia a apărut pe radarul agendei globale 4

Suntem tentați să luăm prezentul ca pe un dat fără rădăcini istorice. În zorii corectitudinii politice, la începuturile timide de prin 1950, “oamenii de știință” se căzneau să modifice tratatele de psihologie, psihiatrie și etologie, pentru a face loc acolo unor explicații ale ingineriilor sociale ce aveau să vină. Pe vremea aceea existau, ca și azi, subiecte mai mult sau mai puțin tabu, dar și subiecte unde discuțiile nu erau piperate cu diverse considerente analitice, întrucât prima interpretare era cea care decurgea firesc din morala comun acceptată. Nu […]

Agenda globala

Foto: Evan Holt

CUI PRODEST? 4

Protestul intră direct în faza în care, din cauza amplorii și a persistenței sale, dar și a faptului că nu se mai mulțumește cu trei capete de Moțoci ci vrea capul Sistemului însuși, va fi infiltrat masiv (ce am văzut ieri-alaltăieri a fost suav față de ce va urma). Și pentru că sunt atât de multe variante în care mișcarea va fi deturnată, singurul lucru pe care îl pot face este să vă rog, dacă veți fi în stradă, la orice nouă propunere (de slogan, de deplasare, de […]


Let’s rock this country!

Claudiu Crăciun, băiețică al sistemului, lector SNSPA, lasă dracului goarna aia comunistă cumpărată de Voiculescu! Ești penibil! Vino și strigă fără amplificare, ca noi toți ceilalți! B1TV, sunteți niște jegoși! Nu mai dați pe post toți retardații cu trei dinți și cu ochii bulbucați de aburii alcoolului, care se înfig în fața camerelor! Cum îi găsiți voi pe ăia trei într-o mare de 25000 de oameni nu știu! Am înțeles, ordinul pe unitate este Guvern PNL, dar cu niște strâmbe ce vor genera dezbinare, subiectele alea stupide care […]

Rock this country

2086000_orig

Libertate te iubim, ori invingem ori murim

Asa deci! Oprea (si nimeni altcineva prins cu mata lipsei de caracter in sac) nu demisioneaza in Romania democratica, nici pentru politistul mort, nici pentru tinerii care si-au gasit sfarsitul acolo unde cei ramasi au spus ca au vazut Iadul pe pamant. Se inghesuie, precum o gospodina framantata de lipsuri in fata „Alimentarei” comuniste, la microfonul antifonat cu burete ignifugat al presei abulice, avida de declaratii ale celor ce n-ar putea sa gestioneze nici sofatul de unul singur prin Bucuresti, d-apai o tara! Da din coatele lui de […]


A cui e maghernița din Tăbăcari 7?

Cine e proprietarul magherniței din Tăbăcari 7? Înainte de naționalizare a fost proprietatea lui Nicola Prodanof. În 1994 a fost vândută pe sub mână de AVAS, actele sunt secretizate! Sau cel puțin eu nu le găsesc! Pe cadastru nu are număr, semn că poate fi în litigiu sau că este proprietate publică. Are vreo semnificație a cui este, pentru a putea înțelege de ce era ocolită de controale? Cum se plătesc impozitele legale pentru chiriile percepute acolo? Ne rezumăm la chiriași? De ce? Presa liberă, ajutor!

pionierul fara cadastru

IncendiuClubColectiv-620x264

Haosul și incompetența unui stat umflat cu pompa

Nu știu ce idiot îl sfătuiește pe Iohannis, dar dacă va merge pe linia „clubul nu avea autorizație” și „s-a ignorat legea”, face cea mai mare tâmpenie imaginabilă. Pe scurt, spală cu nonșalanță sistemul de vină, de parcă acel club fără autorizație era plasat pe Lună sau în Zona 54. Polițistul de sector din subordinea lui Oprea nu a observat 500 de oameni intrând într-un subsol? Secția de poliție locală nu știa ce se petrece? Miile de angajați ai ISU București, sutele de inspectori PSI plătiți de la […]


Fața nevăzută a tovarășului Iliescu

Faptul că Iliescu a fost unul dintre cei care au pus umărul la construirea regimului totalitar comunist din România, cel adus pe tancuri sovietice și propășit sub răgetele mâniei de clasă ale unor Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Andrei Vișinski, Mihail Roller, Leonte Răutu, Silviu Brucan, Walter Roman și a câtor alții ca ei, nu încape nicio îndoială. Că a fost unul dintre potentații sistemului comunist, cu putere de decizie în Comitetul Central, pe vremea când martirii anticomuniști mureau prin lagărele de la Aiud, Sighet, Pitești și peste tot în […]

Iliescu-Gorbaciov-KGB-471x300

OPREA

Țara sprâncenelor stufoase încruntate

Știrbei Vodă, coloană oficială (la care nu ai dreptul legal), grandoman grăbit, polițist pe motocicletă (la 10 grade, seara, pe ploaie, când suntem noi, șoferii, sfătuiți de Poliția Rutieră „să evităm deplasările inutile”). Polițist mort! Dar grăbit unde, nea Interesu’ Național ăsta, ca să imit cum uită basarabenii verbul din propoziție? De la un restaurant din Băneasa către Club Excelsior, popota de lux a MAI, destinația finală din comunicatul cu traseul petrecărețului cu girofar? Avea domnul Oprea o urgență de șpriț la onomastica unui alt general, ceva, cumva? […]


25 de ani mai târziu

Așa arăta un miting anticomunist în anul 1990 (min. 6:30). Nu o sută sau o mie de oameni în stradă, ci sute de mii. Rănile totalitarismului erau încă prea adânci în carnea nației. TVR tăcea, moștenitorii presei bolșevice, în frunte cu „Încrucișătorul” CTP, înfierau cu mânie proletară „elementele antisociale”. A fost odată. Mulți au uitat și sistemul i-a ajutat să o facă, prin ce știe el mai bine, să măsluiască, să manipuleze, să contorsioneze, să întoarcă pe dos concepte și noțiuni. Mineriadele au reprezentat buretele cu care s-a […]


iFaXBKn

Vestul n-a mâncat salam cu soia

În schimb, prin vocea doamnei Merkel, liderul de facto al „motorul Europei”, cuplul Franța-Germania se comporta din ce in ce mai agresiv, precum un vătaf pe plantație, in problema refugiaților. După bâlba anti-logica a invitației, urmata de închiderea unilaterala a granițelor, soldata cu prăbușirea a doua acorduri comunitare in vigoare la acel moment (Dublin si Schengen), a urmat o avalanșă de declarații care mai de care mai pilduitoare, acuzatoare si moralizatoare, care puneau la colt „dizidenții”, inițial grupul de la Visegrad plus Romania. Ulterior, după ce Tusk s-a […]


Vadim și rescrierea patriotismului

Nu, nu este un articol despre moartea tribunului. Aceasta a creat, cum era de așteptat, un soi de gâlceavă iritată bipolară prin presa românească și cu atât mai mult prin mediile de socializare, ceea ce nu este deloc surprinzător întrucât, detestat de unii ori apreciat de alții, omul, un potentat dintotdeauna al sistemului, aproape că ajunsese președinte în paraplegica democrație a anilor 2000. Să mă scuze amatorii de învățăminte poporale de proveniență îndoielnică, însă pentru mine sintagma „despre morți numai de bine” este de o stupizenie alarmantă, cu […]

vadim

(Kevin Carter - zis și fotograful care a văzut prea multe, Sudan, 1993).

Omenie saltatorie

Văd că s-a intrat în faza concursului de lăcrimări ipocrite. Brusc liderii și populația europeană descoperă cu emoție dramele lumii în care trăim, deși ele sunt aci, la nasul nostru, de ani și ani, fără ca cineva să se emoționeze. Dacă demersul de a stoarce lacrimi ar fi numai ipocrit, dar nu și ticălos, m-aș opri aici. Suntem avizi de a înțelege drame, suntem setoși să ajutăm? 795 de milioane de oameni au suferit de foame la nivelul anului 2014 (FAO). Singura diferență dintre poza de mai jos […]


Cantacuzino, cronica unei morți anunțate prea des

Cel mai bun lucru ce i s-ar putea întâmpla Institutului Cantacuzino ar fi să fie ascultat și lăsat în pace. Pe acest subiect s-au scris tomuri întregi, nu toate la obiect, nu toate onest prezentate. Cine vrea să înțeleagă situația de acum a Institutului Cantacuzino, trebuie să înțeleagă conceptul după care acest institut a luat ființă, acela de instituție de utilitate publică strategică. Abordarea publică a mers până acum de la lacrimi și căinari până la furie și căutarea de vinovați, a trecut prin indignare, resemnare, exasperare, dezinteres […]

Dr.Cantacuzino

quote-do-not-weep_10511-0

Sine ira et studio

Reactiile la mesajul unui medic exasperat de sistemul medical romanesc si de conditiile in care este silit sa traiasca (propagat recent pe retelele de socializare), citite la rand, m-au lasat cu gura cascata, efectiv! In principal pentru ca pe alocuri mi-am recunoscut propria intransigenta, proiectata grotesc peste cealalta realitate, cea a medicului. Am stat si am cugetat si am constatat ca cel mai tare ma uimeste cate argumente avem mereu unii impotriva altora in lipsa de solutii gasite impreuna. Apoi plangem constant pe subiectul dezbinarii clasei politice cand […]


Viața sub spectrul spaimei gălbejite

Din ce în ce mai des presa noastră cea de toate zilele ne trage câte o spaimă soră cu moartea. Dacă nu e vreun „breaking news” legat de vreo vedetă deposedată de sutien la mare, probabil că e vorba despre vreun politician ridicat de DNA cu fanfară la scară. Dacă nici acest cutremur nu se produce pentru moment, vreun actor public se trezește vorbind în somn cu o cameră de filmat agățată de ciucurul de la tichie. Că-i vreo arțăgoșenie insipidă, că vreo răutate gratuită, cum se trezește […]


Foto: borderlessnewsandviews.com

România, o nație de traficanți de carne vie?

Dacă aș fi citit titlul acesta pe un blog obscur numit senationescu.org, ar fi trecut cu siguranță neobservat. Nu mică mi-a fost mirarea să-l aflu pe pagina prestigiosului Institut Acton, așa că am decis să folosesc ocazia pentru a exemplifica unde poate duce excesul de oratorie atunci când vorbitorul eșuează să utilizeze drămuirea corectă a realității, uzând statistici citite pe diagonală și aplicând principiul generalizărilor facile, o adevărată boală contagioasă a presei de azi. În textul articolului se vorbește despre o problemă sensibilă, gravă, a cărei importanță nimeni […]


Boala vitezei, fascinația urieșescului

                Sindicalismul francez, dedulcit de ani buni la moda grevei pe nepusă masă, ne dă o nouă lecție de socialism de la mama lui. Remorci cu bălegar vărsate pe caldarâmul orașelor, bidoanele cu lapte sparte lacrimogen pe șoselele blocate și sute de mii de ouă făcute terci în mod demonstrativ prin piețele publice, sunt doar expresii ale unei boli sistemice vechi și grave în politica europeană comună ce privește agricultura. Și nu spun că fermierii nu ar avea motive întemeiate să fie nemulțumiți. Ba din contră, există o […]

welded-scrap-metal-animal-sculptures-john-lopez-thumb640

hidra

Hidra a pierdut un păduche

Vișinescu, 20 de ani de închisoare. Corul bocitoarelor, unele cu pretenții, acuză hăituirea unui bătrân de 90 de ani, care-și va sfârși existența după gratii. Ei bine, Vișinescu nu e Vișinescu, acest caz este despre o idee, una pe care am ratat-o în momentul de grație al anilor 90, anume ruperea totală de trecutul cleios al epocii comuniste, al cărui amalgam de mizerie morală, lașitate și cruzime laolaltă, perversiune conceptuală și răsturnare a valorilor fundamentale, a creionat degringolada etică la care asistăm azi. Vișinescu nu este un bătrân […]


Gâlceava ticăloșilor

Trei doctrine de sorginte marxistă horcăie pe caldarâmul din piața Syntagma: socialismul, liberalismul progresist și social democrația.  Era normal ca, mai devreme sau mai târziu, acestea  să intre în conflict, de vreme ce sunt concurente pe același segment de politici sociale, fără ca măcar să fie diferite ca fundament doctrinar. Singura diferență dintre ele este din ce direcție și cum finanțează găurile (vezi pozițiile guvernului elen, FMI și EU). Aberația este că ni se bagă cu obstinație pe gât citirea oficială, cum că ar fi o contrapunere între […]

rotefahne03317n

bigfoot

Lobotomie, dulce melodie…

Cu ocazia zilei internaționale a curcubeului, doresc să transmit un mesaj de iubire, pace și armonie, împreună cu felicitări pentru reușită și „cele mai calde urări” domnului Obama, pentru marele pas făcut de umanitate spre țelul etern al „egalității între oameni”. Acum că răii și discriminatorii oponenți americani ai lobby-ului pro-căsătorie monosex sunt puși la colț prin lege (apropo, cum rămâne cu noțiunea de federalism în America?), urmează probabil noi eforturi pentru emanciparea umanității. Mă grăbesc să contribui la tolba internațională de idei, pentru a nu fi taxat […]


Parmezanul împacă Europa cu Rusia!

Ce agresiuni armate, ce pregătiri NATO pentru o eventuală ofensivă a Rusiei spre țările Baltice, ce declarații belicoase și ce tratate aiuristice de la Minsk? Ce recunoașterea independenței Osetiei, Transnistriei și regiunilor Donetsk și Lugansk? Fleacuri! Parmezanul lui Renzi ne va face prieteni pe toți! Acum realizați ce presiune enormă poate aduce brânza în relațiile internaționale? Socialiștii de regulă nu au minte nici cât o găină lobotomizată. Iar acest socialist în special, un mare dandy al clubului lărgit de socialiști ai Europei, în particular, pare a fi creionat […]

Italian Prime Minister Matteo Renzi visits

s1.ziareromania.ro

Păi nu-ți spusei că n-am?

Păi nu-ți spusei că n-am? Vâlcov vrea să impoziteze subvențiile. Vă propun să măsurăm gradul de încredere pe care îl putem avea într-un cod fiscal și norme de aplicare elaborate de un guvern care poate avea o astfel de abordare? Nu sunt economist, iar afacerile le fac ajutându-mă de fler. Până acum s-a dovedit că bunul simț ajută inclusiv în acest segment. Deci, poate mă înșel, dar iată cum văd eu treaba: Tu (Moromete) ai o vacă, dar nu prea ai coceni pentru iarnă, iar vaca produce lapte […]